Companiile au adunat în conturi, anul trecut, peste 7,6 trilioane dolari SUA, în numerar și titluri de valoare, iar fondurile de investiții dispun de 1,7 trilioane USD, relevă cel mai recent raport PwC Global M&A Industry Trends.
Este de așteptat, prin urmare, ca un volum total mondial de aproape 10 trilioane USD să determine o creștere exponențială a pieței de fuziuni și achiziții (M&A), în acest an. Contextul este nivelul scăzut al dobânzilor oferite de alte instrumente de investiții, astfel că segmente precum companiile inovatoare, digitale sau din tehnologie, vor fi alternativele spre care se vor îndrepta investitorii.
Oportunitaăți de creștere pe piața M&A în 2021
Se va întâmpla în acest an, post-pandemie, ca achizițiile unor companii deja existente, cu un istoric solid, care au făcut față cu brio anului 2020, să reprezinte, la fel ca în cazul altor crize, calea cea mai rapidă și eficientă mod de obține un randament bun, pe termen lung. Pe de altă parte, consolidarea va fi inevitabilă pentru companiile care se confruntă cu probleme.
”Piața de M&A din România va rămâne activă și în 2021, existând numeroase tranzacții în curs de finalizare sau în discuții, chiar dacă anul a început sub semnul prudenței a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță al PwC România.
În a doua jumătate a anului 2020, în pofida impactului pandemiei COVID-19 asupra economiei, valorile tranzacțiilor au urcat puternic, cu 94%, comparativ cu primul semestru al anului trecut, iar volumele au crescut cu 18%, la nivel global, relevă raportul citat.
Atât volumul tranzacțiilor, cât și valoarea acestora au fost mai mari decât în ultimele șase luni din 2019, numărul mega -tranzacțiilor s-a dublat, iar tehnologia și telecomunicațiile au fost sectoarele care au înregistrat cea mai mare creștere pe măsură ce cererea pentru active digitale a accelerat.
Evaluarea activelor rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru succesul M&A
După un an 2020 turbulent, 2021 va fi marcat de o polarizare a evaluării activelor și de accelerarea tranzacțiilor în sectorul digital. În cazul companiilor din tehnologie, evaluările mari și concurența intensă ar putea determina cumpărătorii să adopte o abordare mai agresivă pentru a achiziționa activele dorite. ”În schimb, evaluările companiilor afectate de COVID-19 sau cu modele de afaceri care nu mai sunt viabile vor fi afectate”, a spus George Ureche, M&A Leader, PwC România.
Alți factori care ar urma să aibă impact asupra evaluărilor și activității de M&A sunt creșterea numărului de restructurări și continuarea creșterii pieței de IPO, în special utilizarea companiilor de achiziții cu scop special (SPAC) pentru a strânge capital. În 2021 este așteptată o mai mare activitate SPAC, care implică în special active precum infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice, stocarea energiei electrice și tehnologia medicală.
Radiografie a doua jumătate a anului 2020 privind activitatea de M&A
Misiunea PwC este o rețea de firme prezentă în 155 de țări cu mai mult de 284.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri.